,,Valea nimicniciei” nu e o lectura pentru oameni slabi; e o carte dura, chiar brutala pe alocuri, despre cum masinaria securista de distrus vieti si constiinte continua sa prospere si sa traga sforile in democratia liberala din Polonia de dupa Masa Rotunda . Este demersul unui autor cunoscut pentru curajul si luciditatea lui, manifestate in scrierea acestui roman, ca si in toata opera sa, si, mai ales, in istoria reala. ,,Un demers necesar, vindecator, asemenea actiunii unui chirurg sau a unui exorcist, prin care Bronisław Wildstein identifica raul asa cum este, nu doar in vietile personajelor, ci si in dimensiunea sa politica, intelectuala si spirituala, si il scoate la vedere, fara a se lasa intimidat de aparenta sa atotputernicie, reusind astfel sa faca loc sperantei de vindecare.” – Anca Cernea Fragment din carte: Terray se uita nelinistit la el si la tabloul imens de pe perete. Pret de-o clipa, Bogatyrowicz crezu ca poate este un tablou original si ca directorul este framantat de ingrijorare pentru acesta. insa o secunda mai tarziu isi dadu seama ca Libertatea conducand poporul al lui Delacroix se afla la Luvru. Incurcat, directorul dadu din cap si aproape instantaneu isi facu aparitia secretara zambitoare, care aseza. In fata lui Bogatyrowicz un vas de portelan ce parea sa tina loc de scrumiera. – Doar nu-i originalul. Intinzandu-se in fotoliu si dand drumul primului rotocol de fum, Bogatyrowicz arata spre tablou. – Sigur ca nu, insa este o renumita copie pictata de un elev al lui Delacroix si are o poveste foarte interesanta… incepu Terray si apoi continua surescitat. Bogatyrowicz se invalui intr-o perdea de fum. O cucoana musculoasa si pieptoasa alerga printre corpuri neinsufletite. Cine a scris ca libertatea le-o daruieste numai si numai cadavrelor? – In afara de asta, marturisi pe neasteptate Terray pe un alt ton, cand ma uit la tabloul asta, ma cuprinde un soi de emotie. Imi amintesc de perioada cand eram in stare sa ne asumam riscul luptei pentru idealurile noastre, ale unei lupte concrete, in strada. – Directorul isi indrepta tinuta si Isi incorda piep-tul. – Cand ma uit la tine, imi revine in minte aceasta idee. – Chipul moale al lui Terray se destinse intr-un zambet. – Fireste, nu indraznesc sa compar lupta noastra cu a voastra, cu ceea ce-ati facut voi, cu riscurile si primejdiile care v-au pandit pe voi, dar simt totusi o comuniune… Terray era soixante-huitard, saisoptist, participase la manifestatiile de la Parisi din mai 1968. Probabil asa cum ii placea sa-si aminteasca, fiindca dupa numai cateva pahare revenise la acest episod cand se intalnisera prima data. – Pe atunci aveam idei, glumi el, acum ne-au ramas doar interesele.
Editura: Humanitas
