In decembrie 1945, un taran arab a facut o descoperire arheologica uimitoare in Egiptul de Sus. Acesta a recunoscut mai tarziu ca unele texte s-au pierdut – arse sau aruncate. Dar ce a ramas este uimitor: vreo cincizeci si doua de texte din primele secole ale erei crestine – inclusiv o culegere de evanghelii crestine timpurii, necunoscute pana atunci. Pe langa Evanghelia lui Toma si Evanghelia lui Filip, descoperirea includea Evanghelia Adevarului si Evanghelia catre Egipteni, care se prezenta drept „[cartea sacra] a Marelui [Spirit] Nevazut“. Un alt grup de texte consta din scrieri atribuite adeptilor lui Isus, precum Cartea secreta a lui Iacob, Apocalipsa lui Pavel, Scrisoarea lui Petru catre Filip si Apocalipsa lui Petru. A devenit curand clar ca ceea ce Muhammad ‘Ali a descoperit la Nag Hammadi erau traduceri copte, facute cu aproximativ 1500 de ani in urma, ale unor manuscrise si mai vechi. Originalele fusesera redactate in greaca, limba Noului Testament. Cele cincizeci si doua de scrieri descoperite la Nag Hammadi lasa doar sa se intrevada complexitatea miscarii crestine timpurii. Incepem sa ne dam seama ca cea ce numim crestinism – si identificam drept traditie crestina – reprezinta in realitate numai o mica selectie de surse specifice, alese dintre duzini de altele. Cine a facut aceasta selectie si din ce motiv? De ce au fost celelalte scrieri excluse si interzise ca „erezie“? Ce le facea sa fie atat de periculoase? Acum, pentru prima oara, avem ocazia sa aflam cate ceva despre cea mai veche erezie crestina; pentru prima oara, ereticii pot vorbi in numele lor. Crestinii gnostici au exprimat fara dubiu idei odioase ortodocsilor. De exemplu, unele din aceste texte gnostice pun la indoiala faptul ca toata suferinta, truda si moartea se datoreaza pacatului omenesc, care, in versiunea ortodoxa, a maculat o creatie la origine perfecta. Altii vorbesc de elementul feminin al divinitatii, preamarindu-l pe Dumnezeu ca Tata si Mama. Altii, inca, sugereaza ca invierea lui Christos trebuie inteleasa simbolic, nu literal. Cateva texte radicale ii denunta chiar, ca eretici, pe crestinii catolici, care, desi „nu inteleg misterul… se lauda ca misterul adevarului le apartine doar lor.“ Astfel de idei gnostice l-au fascinat pe psihanalistul C.G. Jung: el a crezut ca acestea exprima „cealalta fata a mintii“ – gandurile spontane, inconstiente, pe care orice ortodoxie le cere adeptilor sai sa le reprime… In mod traditional, istoricii ne-au spus ca ortodocsii au combatut conceptiile gnostice din motive religioase si filozofice. Fara indoiala ca da; dar cercetarea nou descoperitelor surse gnostice propune si o alta dimensiune a controversei. Ea sugereaza ca aceste dezbateri religioase – probleme privind natura lui Dumnezeu sau a lui Christos – au in acelasi timp implicatii sociale si politice cruciale pentru dezvoltarea crestinismului ca religie institutionala. In termenii cei mai simpli, acele idei avand implicatii contrare respectivei dezvoltari au ajuns sa fie calificate ca „erezie“; ideile care implicit o sprijineau, au devenit „ortodoxe“. ,,Studiind textele de la Nag Hammadi, impreuna cu surse cunoscute de mai bine de o mie de ani din traditia ortodoxa, putem vedea cum religia si politica se suprapun in dezvoltarea crestinismului. Putem vedea, de exemplu, implicatiile politice ale unor doctrine ortodoxe precum invierea trupurilor – si cum conceptiile gnostice despre inviere poarta implicatii contrare. intre timp, putem capata o perspectiva de o noutate surprinzatoare asupra originilor crestinismului.” – Elaine Pagels
Brand/Autor Herald
