Infometata si demna de mila, o pisicuta murdara este salvata din cartierele saracacioase din New Delhi si are sansa unei vieti pe care nu si-o imaginase vreodata. Intr-un sanctuar frumos care da spre muntii Himalaya acoperiti de zapada, ea isi incepe noua existenta ca pisica a lui Dalai Lama. Iubitoare, sarcastica si inteleapta, aceasta pisica cu nenumarate nume deschide o fereastra spre sanctuarul interior al vietii din Dharamsala. Ca un mic spion care observa fluxul constant de intalniri private dintre Sfintia Sa si diverse persoane, de la celebritati hollywoodiene la filantropi si autori motivationali, pisica lui Dalai Lama ne ofera o perspectiva asupra modului in care putem gasi fericire si sens intr-o lume ocupata si materialista. Povestea ei va aduce un zambet pe chipul oricui a fost binecuvantat cu torsul marinimos si labutele frematatoare ale unei pisici. Fragment: “Acasa, eram PSS, tratata cu multa dragoste de Dalai Lama si cu multa amabilitate de personalul sau, dar la urma urmei eram tot o pisica. In schimb, la Cafe Franc eram o celebritate! Acasa mi se dadeau biscuiti speciali la pranz, care, conform producatorilor, asigura o nutritie completa pisicilor in crestere. La Cafe Franc, vita burguignon, cocosul in vin si mielul provensal erau felurile zilnice, care imi erau oferite pe o perna lotus pe care Franc o instalase de curand pentru confortul meu. Nu imi lua mult sa abandonez biscuitii de la Jokhang in favoarea vizitelor regulate de la Cafe Franc, cu exceptia momentelor in care vremea era neingaduitoare. Pe langa mancare, Cafe Franc se dovedi a fi cel mai minunat loc de distractie. Aroma cafelei organice prajite era ca o vraja magnetica pentru vizitatorii occidentali de la McLeod Ganj, de toate varstele, temperamentele si culorile posibile si care vorbeau o mare varietate de limbi si purtau vestimentatia cea mai uimitoare. Dupa ce imi petrecusem mica existenta inconjurata de calugari molcomi imbracati in sofran si rosu, incursiunea la Cafe Franc era precum mersul la o gradina zoologica. Dar nu dura mult pana sa realizez ca, dincolo de diferentele aparente, erau mai multe moduri in care turistii semanau destul de mult. Unul dintre acestea mi se parea indeosebi intrigant. In zilele in care doamna Trinci nu era in bucatarie, pregatirea mancarii sus pe colina era intotdeauna lipsita de complicaciuni. Cele mai multe mese erau pe baza de orez sau taitei, garnisite cu legume, peste sau, mai rar, carne. Acest lucru era valabil si pentru gospodaria lui Dalai Lama, si pentru bucatariile manastirii din apropiere, in care cazane uriase de mancare de orez cu legume erau manuite de novici cu polonice de marimea unei maturi. Insa, desi ingredientele erau simple, mesele erau ocazia perfecta pentru desfatare si savurare.
Brand/Autor Atman
