O să te țin în brațe cît vrei tu şi încă o secundă este prima carte scrisa de Printesa Urbana. Ai să rîzi, dar pe vremea cînd încă trăiai cu picioarele printre coastele mele, la mine-n burtă, îmi doream atît de mult să te îmbrățişez, încît chiar am încercat de cîteva ori, atunci cînd nu mă vedea nimeni, să-mi iau burta în brațe. Desigur, n-am reuşit, deşi sînt destul de flexibilă, am făcut doi ani de balet înainte să intru la şcoală. Aşa că am aşteptat cu mare nerăbdare să te naşti, să te pot aşeza pe pieptul meu, să-mi trec uşurel mîinile peste trupul tău mic şi cald, să închid ochii, să traaaag în piept mirosul tău de nou, moale, perfect, şi să încremenesc acolo pentru totdeauna. Burta creştea tot mai mare şi eu pofteam tot mai mult să te țin în brațe. Nici gîndul unui cremşnit proaspăt nu-mi aducea la fel de multă apă-n gură ca gîndul că într-o zi o să te am în brațe. Adormeam cu ochii închişi pironiți pe imaginea asta, mă trezeam cu ea sub pernă. Şi, recunosc, din cînd în cînd, dacă nu mă vedea nimeni, încercam să-mi iau burta în brațe, ca să nu mă usuc de poftă şi de dor să te iubesc şi cu brațele, nu doar cu placenta. A venit apoi ziua în care n-ai mai putut nici tu de dor. Şi ne-am născut amîndoi şi-a început acolo pe patul de spital cea mai lungă şi mai plină îmbrățişare din lume. Şi daaa, e mult mai grozavă îmbrăţişarea noastră decît orice-am visat, sperat, poftit, gîndit că o să fie. Le am pe toate cînd te țin în brațe. Te iubesc şi mă iubesc. Mă iert şi-ți promit. Tu rîzi şi eu plîng, amîndoi de bucurie că ne ținem în brațe. Uneori te mai las jos să-mi pun un pahar cu apă, dar imediat te iau la loc şi te aşez unde ne e bine, unde ni se umplu inimile şi ochii, de unde plecăm să ne trăim viețile şi unde ne întoarcem mereu, de zeci de ori pe zi. Stai fāră grijă, nu-ți dau drumul înainte să mor. Nimic nu e mai important, mai urgent, mai frumos ca îmbrăţişarea noastră. O să te țin în brațe cît vrei tu şi încă o secundă. De asta m-am născut, cred eu: ca să te țin pe tine-n brațe.
Brand/Autor Univers
