Traducere de Gabriela Russo Facandu-si ordine prin hartii si manuscrise in timpul pandemiei de Covid-19, Ludmila Ulitkaia descopera un scenariu scris in 1988 si niciodata publicat, din motive politice. Il gaseste uluitor de actual, si astfel se naste acest microroman bazat pe fapte reale: in 1939, in Rusia, este impiedicata izbucnirea unei epidemii de ciuma. Acesta este insa doar fundalul; in realitate, ceea ce ni se dezvaluie este un cat se poate de exact tablou al acelei epoci marcate de represiuni si frica. Un cercetator care lucreaza la crearea unui vaccin impotriva ciumei se infecteaza accidental, fara sa-si dea seama. In aceeasi zi, este chemat la Moscova, pentru a-și prezenta rezultatele. Incep sa apara simptomele, autoritatile se pun in miscare pentru a depista toate persoanele cu care a fost in contact si a le izola, si de aici incepe un tavalug care aminteste de introspectia, caldura si umorul din scrierile lui Bulgakov sau Gogol. „Structura fragmentara tipica a Ludmilei Ulitkaia reuseste sa capteze cu precizie atmosfera opresiva a acelei epoci.“ — Frankfurter Allgemeine Zeitung Fragment din carte: Dimineata la Moscova. Magazinele sunt deschise. Trec gospodine grabite cu sacose si bidoane pentru ulei sau petrol lampant. Dintr-un magazin de incaltaminte iese Barbatul cu Fata Turtita. Are in mana o cutie mare de pantofi pe care scrie Iute de picior. Intra pe prima poarta deschisa iesita in cale si, sprijinindu-se de perete, isi scoate piciorul din gheata scaltita, masura mare, a batranei cersetoare din tren si se incalta cu gheata noua, scoasa din cutie. Doi indivizi se apropie de el. Stand incomod intr-un picior, Barbatul cu Fata Turtita continua sa se sprijine de perete. – Sverbeev? intreaba in soapta unul dintre ei. – Da? – Urmeaza-ne, ii arunca rastit al doilea. Sverbeev isi indeasa celalat picior in gheata noua si ii urmeaza, incurcandu-se in sireturi, pe ce-i doi cetateni in scurte imblanite. Apare huruind o masina. Raman in urma lui, aruncate in dezordine, ghetele scalciate si cutia pe care scrie Iute la picior. Batrana cersetoare, proprietara ghetelor scalciate , se afla la ea acasa, in mhalaua orasului Tambov. Pe pat sta culcata o femeie foarte batrana, cu fata chinuita, are nasul ascutit indreptat in sus, e aproape moarta.Cersetoarea, mai tanara decat ea, ii spune: – Ai tusit azi-noapte,mama, da cum ai luat miere, s-a oprit tusea… Femeia foarte batrana e complet inerta , nu raspunde. Cersetoarea, fiica ei, nu arata deloc ingrijorata: – Inainte vreme lumea te indemna sa iei pelin uscat si sa-l oparesti. Da eu mi-am zis , cum sa bei amaraciunea aia? Avem miere. Savuska ne-a adus-o in august. Creste albine, are douazeci de stupi, si uite ca mi-a adus. Ia nanasa, zicem pentru tine si batrana. A prins bine mierea…Dormi, mama, sau ce faci? Se aud batai in usa, cersetoarea deschide, apar in fata ei doi baieti vanjosi, bine hraniti. Batrana se da putin indarat. – Ai ajuns acasa, Elena Dmitrievna? Batrana ramane inmarmurita, i se inmoaie picioarele, se aseaza pe taburet. – Imbraca-te , babo, mergi cu noi, spune cel mai in varsta. Batrana tace un moment, apoi se apuca brusc sa se jeleasca: – Vai de mine, dragutilor, unde ma duceti? Aveti mila de-o batrana! Ce sa faceti cu mine? – Destul, Elena Dmitrievna, nu te mai tangui atat. O sa discutam nitel, ne lamurim noi si te ducem frumusel acasa, spune cu viclenie in glas baiatul mai tanar. – Ma duceti frumusel, ziceti? …talharilor! se otaraste batrana, incetand deodata sa se vaiete: Bine, vi le dau, flacaiasii mei, numai nu ma luati de acasa. Maicuta mi-e bolnava, nu mai are zile multe, unde sa ma duceti de-aici, ai?
Editura: Humanitas Fiction
