Ultima ispita a lui Hristos, Nikos Kazantzakis

45,00 RON

39,6 RON

Reducere 20%

Considerată capodopera lui Nikos Kazantzakis, maestru al prozei moderne şi una dintre cele mai neobosite conştiinţe ale timpului său, Ultima ispită a lui Hristos propune o monumentală reinterpretare ficţională a Evangheliilor. Romanul a fost ecranizat în 1988 de Martin Scorsese, avându-i în rolurile principale pe Willem Dafoe şi Harvey Keitel. Asemenea cărţii, pelicula a suscitat la rândul ei numeroase polemici.

Alături de Viaţa şi peripeţiile lui Alexis Zorbas şi de Hristos răstignit din nou, Ultima ispită a lui Hristos rămâne una dintre cele mai cunoscute lucrări ale scriitorului cretan: tradusă încă din 1952, înainte de a fi publicată la Atena în 1955, cartea a circulat în 27 de ţări, versiunea germană fiind reeditată de 12 ori, cea franceză şi engleză de câte opt ori. Trei adaptări pentru teatru şi ecranizarea din 1988 realizată de Martin Scorsese au consolidat celebritatea lucrării. Kazantzakis inaugurează aici o nouă formă de abordare literară a textelor evanghelice, care va fi exploatată mai târziu de nume precum Norman Mailer, Anthony Burgess sau José Saramago. „Taina lui Hristos nu e numai taina unei anumite religii; ea este universal umană; în fiecare dintre noi izbucnesc lupta lui Dumnezeu cu omul şi dorinţa arzătoare a împăcării“, scrie Kazantzakis în prologul romanului Ultima ispită a lui Hristos, o cutremurătoare cronică a destinului şi jertfei Mântuitorului.

„Fiecare om este teantropic, trup şi duh; iată pentru ce taina lui Hristos nu este numai taina unei anumite religii; este universal umană [...] Am scris această carte deoarece am vrut să ofer omului care luptă un model suprem; am vrut să-i demonstrez că nu trebuie să se teamă de suferinţă, de ispită sau de moarte, fiindcă toate trei pot fi învinse, toate trei au fost deja învinse.” (Kazantzakis)

Dacă Marin Sorescu spunea că „creaţia e o bâlbâială în faţa lui Dumnezeu” şi se întreba ce oare a mai apărut nou de atunci, Kazantzakis ia povestea ce a dăinuit mai bine de 2000 de ani şi suflă peste ea duhul umanităţii. Ultima ispită a lui Hristose o bătălie acerbă a conştiinţei, unde Iisus este prezentat în evoluţia sa, de la omul simplu, dornic de a fi fericit, la Cel ce va urca pe cruce.

A încerca să povesteşti acest roman va duce probabil mereu la blasfemie. Iuda, prietenul cel mai apropiat al lui Hrisos? Magdalena, o posibilă logodnică a Lui? Ispita lui Hristos, dorinţa de a fi un simplu om, la casa lui, căsătorit, şi cu o puzderie de copii?! Pentru cei care iau ad litteram textul Bibliei, un rezumat al cărţii i-ar face să condamne pe loc romanul; pentru atei, povestea lui Hrisos nu poate aduce nimic nou sub soare. Dar Kazantzakis face mai mult decât de a îmbina informaţiile din Noul Testament şi de a le contura sub o altă lumină într-un plan ficţional, Nikos Kazantzakis nu rescrie doar povestea lui Hristos, ci şi a întregii umanităţi, de la începuturi până-n zilele noastre. Scriitorul creează un stil de a trăi, îmbinând lirismul cel mai profund cu epicul cutremurător şi cuvintele evanghelilor. El aruncă o lumină asupra esenţei creştinismului, centrându-se pe cuvintele „Dumnezeu este iubire”, asupra înţelesului de a fi uman, în mod special, şi într-un plan secund, de a fi divin.

De aici, el ţese câteva planuri ce se intersectează: pe de o parte, el prezintă istoria oamenilor din Biblie, dezbrăcaţi de minuni şi de cele sfinte, oameni simpli, cu angoasele lor, căutând drumul cel drept, într-un timp străvechi. Pe de altă parte, el reflectă o poveste a oamenilor diferiţi, din toate timpurile, a celor care luptă, a celor care au îndrăznit să facă o schimbare până la capăt.

Cine este Iisus aici? E Fiul Tâmplarului, neînţeles de cei apropiaţi, şi care se luptă de la începutul romanului până la final cu dorinţele trupului şi cu cele ale sufletului, cu eternitatea şi cu efemeritatea, este Cel care trebuie să izbăvească o lume prin renunţarea iniţial la micile bucurii ale vieţii de zi cu zi, şi apoi la propria viaţă. În pofida faptului că anumite minuni ale Sale sunt amintite, cele mai multe stau în Cuvânt, în Cuvântul simplu, fără încărcături divine, ale omului Iisus.

Cât despre celelalte personaje biblice, apostolii, Maria, Magdalena, ei sunt reprezentaţi în primul rând ca oameni prinşi într-un joc al conştiinţei: dorinţa de a trăi veşnic, într-un Rai zugrăvit în funcţie de propriile dorinţe, în opoziţie cu pierderea vieţii pământeşti şi îndoiala minţii, oameni credincioşi, dar care nu sunt dispuşi să-şi vadă copiii cum pier în numele lui Dumnezeu, oameni îndrăgostiţi şi părăsiţi, căutând vindecarea propriilor răni în alte trupuri …

Paradoxal, ultima ispită a lui Hristos se suprapune cu ispita finală a omului. Dacă Iisus îşi doreşte să fie un simplu muritor, muritorii îl doresc pe Hristos, în speranţa că vor dăinui veşnic. Ce este mai important în timp, într-un timp care ,,nu este ogor să fie măsurat cu cotul; nu este mare să fie măsurat cu mila; este o bătaie de inimă.” (p.188)? Acţiunea, faptele care s-au întâmplat cu mii de ani de ani în urmă, sau sentimentele, mesajul lăsat şi păstrat în aceste bătăi de inimă?

Cumpara aceasta carte si beneficiezi de 20% reducere